Alţii îi spun cuţit. Fiecare cum dorește. La confecționare, obiectele tăietoare  avute ca sursă de inspirație au fost cele folosite de populația hmong (și ei au mai multe feluri). Mai multe despre populația menționată se află aici. Căutările pe internet au oferit puține informații despre acest fel de unealtă (lungime, lățime, grosime etc). Un loc unde se pot afla descrieri este aici. Cea mai mare parte a informațiilor le-am luat din locuri ca aici. În acest material se poate vedea și motivul, probabil, pentru care mânerul este așa de lung. Permite priza mai aproape de lamă când este necesară precizia și spre baza mânerului când se cere mai multă forță la tăierea unui obiect. Ori folosirea cu ambele mâini.

Acest fel de unealtă tăietoare este folosită de hmongi la o paletă largă de activități: jupuirea, tranșarea animalelor, pentru tocat, tăiat alimente, la tăiat lemn etc. Vârful este folosit în special la tăiatul și tocatul alimentelor. Ori la jupuire.

Ce s-a dorit odată cu confecționarea ei? O unealtă utilă. Asta s-a vrut a fi, o unealtă. Nicidecum un obiect de artă. Oricum, nu va câştiga vreodată un concurs de frumuseţe. N-am priceperea necesară şi nici nu doresc să o am pentru a face astfel de lucruri. Modelul meu, în ce privește fierăria, este fierarul satului din copilărie. Cel care cu puține unelte reușea să facă multe lucruri. Utile. Nicidecum ca acum când se urmăresc mai mult lucrurile frumoase. Iar uneltele sofisticate folosite ar lăsa fără grai unul din fierarii menționați. Se mai pot vedea astfel de fierari prin diferite locuri din lume. Unul este aici și aici. Motivul realizării și portului unui obiect tăietor lung se poate vedea în fotografia de mai jos. Drumul este cotropit de vegetație. Pe acolo treceau maşinile folosite la exploatarea forestieră. Acum abia mai este de o potecă. Însă exemplul este cam slăbuț. Au mai fost și alte situații când aproape că nu puteai trece prin unele locuri. În pădurile copilăriei mele, păduri bătrâne de stejar și fag, cu copaci rari, nu prea era nevoie de macetă. Decât să cari așa ceva după tine mai bine ocoleai locurile pe unde nu se putea trece. Însă azi, când s-a taiat atât de mult din codrii țării, în multe locuri e diferită treaba. Au apărut lăstărișuri, mărăcinișuri, de uneori parcă e imposibil de trecut prin ele. Mai ales copiii.

Dimensiunile macetei sunt: lungimea lamei – 260 mm, lăţimea lamei – 46 mm în cel mai lat loc şi 35 mm lângă mâner, grosimea – 6 mm lângă mâner şi cam 3 mm aproape de vârf; mânerul are lungimea de 155 mm.

Materiale

Foaie de arc, ulei de motor ars (pentru călit), ulei de motor nears (pentru plăselele din lemn ale mânerului), cărbuni de lemn, o bucată de țeavă din mase plastice rămasă de la construcția caselor din zonă (pentru teacă), o chingă pentru purtarea macetei, un rest de sfoară folosită la legarea reclamelor prin oraș, o bucată de lemn de foc (stejar) pentru plăsele, o bucată de sârmă mai groasă pentru nituri și sârmă mai subțire (aruncate de cei care au tras curentul), epoxy.

Unelte

Polizor unghiular, forjă, menghină, ciocan, nicovală, meghine de mână, disc debitat, disc pentru tăierea metalului, clește fierărie, pilă, șubler, rașpel, bardă, bormașină, ferăstrău, burghiu pentru lemn şi metal (de 5), hârtie abrazivă.

Procesul

1.Lama

Fiind mai lungă decât era necesar, foaia de arc a fost tăiată cu polizorul unghiular. Pentru a putea fi prelucrată, mai înainte a fost decălită (introdusă în foc şi înroşită). A fost îndreptată pe nicovală, materialul fiind curb. Acum, din foaia de arc a fost decupată maceta. A fost forjată puțin la mâner, la vârf și puțin la lamă. Forma inițială era puțin diferită. A urmat polizarea până la dimensiunile apropiate de cele dorite. După care am folosit pila pentru a da tăişul lamei. Că așa se întâmplă când te pricepi puțin. Cine se pricepe lucrează mai repede, mai uşor şi mai bine. Noi, ăştialalţi, cei care suntem oleacă mai la vale, muncim mai greu, mai încet iar rezultatele nu sunt mereu cum trebuie. Ori frumoase.  Cei care se pricep fac o mare parte din muncă din forjare ori cu unelete electrice. Ulterior au fost date găuri pentru nituri. Cu un burghiu de 5.

 

Călirea

Nu s-a realizat ușor.  Focarul forjei e prea mic. Pentru înroșirea lamei pe toată lungimea a trebuit să fac foale cum aveau fierarii ambulanți rromi ce cutreierau satele copilăriei. Dintr-un sac de plastic, o bucată de țeavă și sârmă. Surprinzător de eficiente sunt foalele. Cu ajutorul lor a fost înroșită lama pe toată lungimea. Pentru că a fost introdusă toată în ulei ars, cu vârful în jos (n-am recipient potrivit, să fie călit doar tăișul) maceta s-a strâmbat puțin. Cât era caldă a fost îndreptată cu ciocanul pe bușteanul de lemn.

Revenirea

A fost efectuată în cuptorul aragazului. Cam trei ore la o temperatură de cca 200 de grade. Când lama a ajuns să aiba culoarea bronzului cu pete purpurii,  a fost scoasă din cuptor. Însă la această operațiune a fost altă pățanie. La verificarea macetei, să văd culoarea potrivită, am scăpat-o din clește pe covorul din bucătărie. Era încinsă. A lăsat o urmă de toată frumusețea.

2.Mânerul

Confecţionat dintr-o bucată de lemn de stejar. Luat din grămada de lemne de foc. Cel puțin un an are de uscare. Și în acest caz cea mai mare parte a muncii a fost făcută manual. De teamă să nu iau prea mult din plăsele (s-a mai întâmplat) cu uneletele electrice, am preferat să folosesc rașpelul. Niturile sunt din sârmă mai groasă de aluminiu. Au fost bătute după lipirea plăselelor cu epoxy.

Rezultatul

Unui efort îndelungat a fost o unealtă utilă. Nu știu dacă va fi considerată un obiect frumos însă cred că mă voi folosi ceva vreme de ea. Și la capacitate maximă. Fără să îmi pară rău că s-a zgâriat lovit, ruginit etc. Cât privește faptul dacă am reușit sau nu să mă apropii de cele folosite de populația hmong, asta-i altă poveste.

Teaca

Realizată cu ce aveam prin curte. Din lucruri aruncate de alții. Țeavă de plastic rămasă de pe la construcții, sârme aruncate de cei care au tras curentul și bucăți de sfoară abandonate de cei care leagă reclamele prin oraș (chinga a rămas de la alte proiecte). Nu e nimic frumos la ea. Dar își face treaba excelent. Oricum, țelul meu este să mă descurc cu materialele ce le am, găsesc, fac, improvizez și nu cu cele cumpărate. Asta înțeleg eu prin viețuirea sub cerul liber.

Utilitate

Nu știu ce să scriu aici. Dacă e vorba de o deprindere, da, este utilă confecționarea. Altfel, nu prea. Prea multă muncă. Când o macetă decentă, precum Tramontina, costă la momentul actual 35 de lei. În imagine ambele apar după ce au fost date cu vaselină. Mânerul de lemn a fost uns cu ulei de motor nears.