În confecţionarea lui m-am inspirat după un model folosit de populaţia evenk (care trăieşte în Siberia). Acest fel de cuţit poate fi văzut aici. Pe la minutul 1.43-1.52 se poate vedea mai bine. Însă n-am vrut să îi fac un canal. Este un model simplu, care cred că poate fi făcut de mulţi dintre cei interesaţi de traiul în natură.

Cuţitul făcut de mine este unul modest, aşa cum este potrivit unuia care nu a mai făcut aşa ceva la viaţa lui. Dar care este funcţional. Mai mult, ţine gura surprinzător de bine. Chiar l-am testat, comparat cu alte cuţite (cumpărate) şi n-am observat diferenţe.

Materialul folosit la confecţionare este foaie de arc.

Procesul

1. Confecţionarea lamei cuţitului

A fost decupată, cu ajutorul polizorului unghiular, o bucată de foaie de arc. Aceasta a fost introdusă în forjă şi subţiată cu ciocanul, pe nicovală. Acum a fost formată şi coada lamei.

Cu polizorul unghiular a fost dată forma aproximativă a cuţitului. Forma finală a fost dată cu ajutorul unei pile. Pilirea a fost cea mai lungă şi cea mai mare parte din tot procesul de confecţionare a cuţitului.

Dimensiunile lamei sunt: lungime – 160 mm, lăţime – 26 mm, grosime – puțin peste 3 mm.

2. Tratamentul termic al lamei

Pentru asta, lama cuţitului a fost înroşită în forjă până când nu a mai fost atrasă de magnet. Acum a fost introdusă în ulei ars (de maşină). Revenirea a fost făcută în cuptorul de la aragaz, la 195 de grade, pentru o perioadă de două ore. Înainte de a fi introdusă în aragaz, lama cuţitului a fost curăţată bine de ulei ars cu o cârpă şi dată cu şmirghel. Astfel se vede bine culoarea şi, totodată, nu miroase în casă a ulei ars. În acest fel putem avea o relaţie armonioasă cu soţia.

De fapt, tratamentul termic a fost efectuat de două ori. Prima dată, pentru că lama nu a fost introdusă  perpendicular în ulei, s-a strâmbat. Aşa că a trebuit să fie reluat procesul de călire.

3. Mânerul cuţitului

A fost confecţionat dintr-o bucată de lemn de foc. Habar n-am ce esenţă. E destul de tare. Lemnul a fost cioplit cu barda şi adus la forma finală cu raşpelul. Finisat cu şmirghel. A fost găurit cu un burghiu locaşul pentru coada cuţitului. Au fost cioplite şi două bucăţele de lemn care au fost introduse în mâner pe lângă coada cuţitului. Totul a fost lipit cu adeziv.

Pentru o priză mai bună, care să reducă pericolul ca mâna să ajungă pe tăiş, au fost făcute crestături cu un ferăstrău. Mânerul a fost uns cu ulei de motor. Şi cuţitul e gata. Aşa m-am ales cu un cuţit care poate fi luat în natură. Şi care poate fi folosit la capacitate maximă. De care nu-mi pare rău dacă se zgârie, murdăreşte etc.