Am băut apă dintr-un astfel de recipient. La bătrâna cu numele din titlu. Acum mulți, mulți ani, (prin anii 80). Probabil o chema Elena. Atunci era în vârstă. La ea eram lăsați, uneori, în grijă noi, copiii, când ai noștri bunici erau ocupați cu diferite munci agricole. O femeie săracă, văduvă, care locuia singură într-o căsuță mică cu două cămăruțe și curată precum un pahar. Nu avea grajd (lucru foarte rar la țară pe atunci, de regulă, oamenii săraci nu aveau) doar o cocină micuță. Căsuța cu prispă (parcă o văd și acum), dată cu var și cu uși din lemn vopsite în culoarea verde, se afla într-o curte plină de verdeață și împrejmuită cu un gard din șteze (ștează), un fel de scânduri cioplite manual. Parcă era ruptă din poveste. Bătrâna se deplasa cu greutate din cauza picioarelor strâmbe. La ea am văzut o astfel de cană. Lucru nemaivăzut, cam oricine îşi permitea atunci una din porţelan, plastic, pământ etc. Oricum, pentru noi era ceva foarte interesant. Beam cu atâta plăcere din cana improvizată că trebuia să fim opriți (măăăă, faceți broaște în burtă!).

De ce am făcut asta? Cred că sunt mai multe motive. Pe lângă faptul că în asta cred că constă viețuirea în natură, să facem noi, să improvizăm diverse lucruri, un altul este consumerismul din zilele noastre. Făcând astfel de lucruri cred că este mai mic consumul. Dacă este practicat mai des și de mai mulți, repercusiunile asupra planetei pot fi mai mici. Nu e părerea mea ci a altora care se pricep mult, mult mai bine ca mine și care susțin că omenirea nu o mai poate ține mult așa, cu modul de viață actual, axat pe consumerism. Sau risipă.

Materiale

Sârmă abandonată de cei care care trag curentul, cutii goale de conserve.

Unelte

Patent, cuțit, ciocan. O menghină.

Procesul

Simplu, ușor de făcut de oricine. Cu ajutorul unui cuțit se curăță sâma (sârmele) de materialul izolator. Se prinde un capăt al sârmelor în menghină și se răsucește. În acest fel capăt un aspect mai frumos. precum am văzut la Baba Lena. Cu un ciocan se bat marginile conservei. Să nu vatăme ori să stânjenească gura. Se înfășoară sârma pe cutia de conserve precum în fotografie.  Ușor de scris, mai greu de realizat. Nu am ieșit de la prima încercare. Sârma nu trebuie strânsă prea mult că strâmbă conserva, și nici prea puțin că ne scapă cutia din legătura de sârmă. Și acum avem o cană. Bună de luat în natură. Și care nu a costat nimic.

Reflecție

Poate că Baba Lena, de acolo, de sus, vede acestea. Și poate că se bucură. Că cineva își mai aduce aminte de ea. Pentru că nu mai este printre noi. De mult. Și nici căsuța ei nu mai există. În locul acesteia tronează o clădire modernă, cu etaj, din cărămidă porotherm și acoperită cu țiglă metalică. O fi bine, o fi rău, doar timpul ne va spune. D-zeu să te ierte, Baba Lena!