În rândurile celor pasionați de traiul în natură (survival, bushcraft), mai ales a celor din afara țării noastre, subiectul colapsului este atins frecvent. Ații fac vorbire de apocalipsă.  La o cercetare pe internet se poate constata ușor acest lucru. Este normal. Sunt aspecte care au fascinat mereu. Se poate constata, uneori, că se dorește ca acestea să vină. Poate că pare interesant. Și este posibil să fie. Însă nu știu dacă va fi tocmai plăcut. Să fim cinstiţi. Nu știm ce aduce viitorul. Însă ne putem face o idee despre acesta studiind trecutul. O bună lectură în acest sens o constituie Global Crisis: War, Climate Change and Catastrophe in the Seventeenth Century. Scrisă de Geoffrey Parker.  Lucrarea se poate găsi aici.  Fotografia a fost luată de pe https://www.goodreads.com/book/show/13593974-global-crisis. În această lucrare autorul, profesor de istorie la Universitatea de stat din Ohio, SUA (mai multe despre acesta se pot găsi aici) a efectuat o cercetare amănunţită cu privire la criza din secolul 17, cauzată de schimbările climatice, care a generat revolte politice, economice, intelectuale și sociale în întreaga lume şi a provocat moartea prematură a aproximativ unei treimi din populația lumii. Este vorba de mini era glaciară. Un aspect interesant cu privire la această criză (au mai fost) este constituit de multitudinea izvoarelor istorice care au descris evenimentele din acea perioadă şi care au putut fi studiate. Autorul a adunat mărturii din toată lumea. Chiar și din țara noastră. Puțini istorici pot pretinde că au efectuat analize istorice pe o scară atât de mare ca Geoffrey Parker, în lucrarea sa din 2013.

Vremea

În toată lumea vremea nu mai era la fel. De pildă, în Germania, în 1640 erau înghețuri în luna august. Chiar au murit oameni degerați (pag. 5). Dar cele mai bune exemple pe care le-am putut pune aici sunt cele cu privire la ţara noastră. De exemplu, în Moldova, în vara lui 1670 a plouat trei luni zi și noapte! (pag. 7). Ani mai târziu, în 1686, un inginer militar care efectua serviciul pe teritoriul țării noastre, afirma că nu a văzut strop de ploaie de trei ani!! În pământ erau crăpături în care un om putea intra, sta în picioare și să nu se vadă. Iar iernile erau atât de reci încât păsările abia se mi puteau mişca şi erau prinse cu mâna!! Mai multe se pot găsi şi aici. Este o lucre scrisă de un autor român care a adunat mărturiile celor care au călătorit în ţara noastră în acele vremuri.

Urmările

Foamete. Pretutindeni, din China și India până în Marea Britanie și Irlanda, secetele, inundațiile, verile reci și iernile înghețate au dus la recolte puține sau deloc. 

Găsirea de țapi ispășitori. Vânătoarea de vrăjitoare a culminat în această perioadă.

Tulburare socială. Revoltele au cuprins nu doar Europa ci întreaga lume.

Război. Zone întinse din Europa, în haosul războiului de treizeci de ani, au pierdut până la o treime sau mai mult din populație. Războiul civil francez dintre anii 1649 și 1653, Fronda, a provocat un milion de morți. În Marea Britanie, diferitele războaie civile între 1638 și 1660 au dus la moartea a șapte la sută din populație, mult mai mare decât cele două procente care au murit în primul război mondial. Privind înapoi în 1683, fosta regină Christina din Suedia scria că „În secolul actual, întreaga lume este cu armele în mâini. Ne amenințăm unul pe altul, ne temem unul de celălalt. Nimeni nu face ceea ce dorește sau ce poate face. Nimeni nu știe cine a pierdut sau cine a câștigat, dar știm destul de bine că întreaga lume trăiește în frică”.

Proliferarea barbariilor, nu mai exista omenie. Din cauza lipsei de siguranță, portul armelor devenise generalizat (pag. 524-525).

Mortalitatea ridicată. Cauzată nu doar de război. Astfel, în urma schimbărilor climatice, când temperaturile au scăzut, între anii 1691-1701, un milion de oameni au pierit în Franţa. Dintr-o populaţie de 20 de milioane. Copiii care au supravieţuit au rămas marcaţi pe viaţă. Înalţimea acestora (ca adulți) a fost ce mai mică înregistrată vreodată. Media era de 1,6 metri (pag. 589).

Cum au gestionat oamenii criza

Au aplicat mai multe modalităţi de evadare. Sinucidere, mers la doctor ori la preot, retragere în sine (pag. 591). Astfel, este menţionată melancolia, depresia din acele vremuri. Medicii primului spital militar permanent din lume, la Mechelen, în Olanda spaniolă (?), au început să se confrunte cu o nouă boală printre soldați, în anii 1640. Ei au etichetat-o ​​el mal de corazón. Pare mai degrabă un fel de tulburare de stres post-traumatic care a făcut ca oamenii să nu fie în stare să execute serviciul. Un alt diagnostic care se referea probabil la aceeași condiție a fost estar roto („a fi distrus”). Ca și cei cu el mal de corazón, suferinzii erau considerați inutili pentru serviciul militar (inapţi) și erau trimiși acasă (pag. 591).

Una dintre cele mai nefaste urmări, (în opinia mea) a fost că, în Europa, a început să fie folosit tutunul pentru alungarea depresiei (pag. 601).

În lucrare sunt menţionate şi alte modalități de evadare. Adulterul, păcatele (așa scrie în carte) deveniseră normalitate (știu, unii dintre noi ar dori să trăiască astfel de vremuri).

Un aspect interesant este acela că spre sfârșitul secolului 16 temperaturile au început să coboare din nou. Urmările … hmmm, nu au fost atât de rele precum cele din episoadele anterioare. Mai puține revolte, mai puține încercări de schimbare a regimurilor de la vremea respectivă. Cel puțin așa susține autorul lucrării (pag. 590).  Acesta afirmă că o cauză este aceea că mult mai puțini oameni s-au confruntat cu riscul de foamete în anii 1690 decât în ​​anii 1640 și 1650. Cererea de alimente nu mai depășea posibilitățile locale. Totuși, autorul crede că depopularea singură nu poate explica lipsa răsturnărilor politice din timpul „apogeului mini epocii de gheață”. Dezastrele, așa cum  amintește Christof Mauch (istoric german specialist în Environmental history), au adesea un efect Phoenix: cei care supraviețuiesc unei crize apar adesea mai bine pregătiți pentru a face față alteia. Catastrofele „au îmbunătățit pregătirea pentru situații de criză și au stimulat evoluțiile tehnologice; de asemenea, au redus vulnerabilitatea oamenilor atât în ​​faza emergentă a catastrofelor naturale, cât și în timpul recuperării după dezastre.

Un posibil viitor

Oamenii din acele vremuri erau mult mai apropiați de natură decât noi și tot au avut de suferit. De exemplu, numărul celor care lucrau în agricultură, capabili să-și producă singuri hrana era foarte mare la vremea respectivă spre deosebire de noi, cei din zilele noastre. Ce va fi în cazul în care apare ceva asemănător? Pentru a ne face o idee cu privire la ce urmări pot apărea în cazul în care scenariul se repetă, trebuie doar să ne uităm la ce se întâmplă, în țară, în lume, când sunt reduceri la magazine. Cum uităm de bunăcuviință, respect, omenie etc. Și, de multe ori, chiar nu sunt în joc niște sume foarte mari. Oare ce va fi când în joc sunt mai multe chestiuni? Următoarea masă, care nu a mai fost mâncată de o zi, două. Un citat celebru din 1906, ce aparţine lui Alfred Henry Lewis (jurnalist american), spune că „există doar nouă mese între omenie și anarhie„.

Și nu cred că vom fi pregătiți. Nici noi, cei care suntem pasionați de traiul în natură (survival, bushcraft). Lucrările care tratează acest subiect, de regulă, au în vedere doar problema pe termen scurt. Pe termen lung este o altă poveste.

Din studiul lucrării observăm că siguranța fiecăruia, a apropiaților, constituia o mare problemă. Iar acest subiect este puțin tratat când e vorba de survival.

Dacă în o parte importantă a lucrărilor care tratează aspecte legate de survival, apa este cea mai importantă, în lucrare observăm că mâncarea a fost şi probabil va fi o altă mare problemă. Chiar şi la noi în ţara foametea a fost marea spaimă a țăranilor până recent.  Este posibil să ne confruntăm cu mai multe probleme decât cei din secolul 17: abilitatea de a lucra pământul, uneltele necesare, semințe (cele din magazin ….), deprinderi privind creşterea şi îngrijirea animalelor ş.a.m.d. Iar omenirea a avut ocazia să arunce o privire scurtă într-un caz care nu este nici de departe asemănător. Acesta este primăvara arabă. În 2010, secetele din Rusia, Ucraina, China și Argentina și furtunile din Canada, Australia și Brazilia (producători majori de cereale) au redus considerabil acest fel de recolte la nivel global, determinând creșterea prețurilor. Sunt opinii care susțin că tocmai creșterea prețurilor la alimente a fost picătura care a umplut paharul și a dus la revolte  în mai multe state precum și la războaiele din Siria și din Irak. Aceste opinii se pot afla aici, aici și aici. Urmările și numărul considerabil al morților sunt aspecte cunoscute deja.

Şi nu cred că se va trăi ca în cărţile de survival, din vânătoare şi cules. Probabil se va trăi așa cum trăiau bunicii, străbunicii noștri. În gospodării axate pe subzistență.

După ce arunci ochii pe o asemenea lucrare ajungi la concluzia că trebuie să ne bucurăm de perioada de pace, prosperitate din aceste timpuri. Nu cred că a mai existat alta la fel. Şi să nu dorim colapsul, criza, apocalipsa etc.